Muzeul de Științele Naturii

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere printre acestea şi cea mai scumpă mirodenie din lume. Vor putea afla care este originea speciilor de plante folosite ca ingrediente pentru savoarea mâncărurilor şi ca remedii terapeutice. De asemenea, cei interesaţi pot accesa o aplicaţie tip chatbot pe touchscreen, pentru completarea informaţiilor şi pot testa mostre olfactive de uleiuri aromatice, expuse prin intermediul unui modul interactiv.

Punem la dispoziţia publicului şi cartea „Mirodeniile – poveşti cu gust”, publicată în cadrul editurii instituţiei Editura „Ion Borcea”, care poate fi achiziţionată de la shop-ul muzeului.

Sunt expuse eşantioane fosile a peste 100 de specii dintre care: trilobiți (artropode marine care au dispărut acum 250 de milioane de ani), urs de peșteră (dispărut acum 27800 de ani), mamut lânos (dispărut acum cca. 3000 de ani), ș.a.

Vizitatorii sunt invitați să pășească pe o scară a evoluției geologice a planetei noastre.

Publicul vizitator poate admira și replici în mărime naturală ale unor animale preistorice precum Kelenken guillermoi – pasăre gigant care a trăit acum 15 milioane de ani sau Pterygotus anglicus – artropod gigant care a trăit acum 400 milioane de ani. De asemenea, vizitatorii pot descoperi și fascinanta lume a dinozaurilor, oferindu-li-se posibilitatea de a observa reconstituiri ale unor specii de dinozauri  - Australovenator wintonensis (a trăit acum 95 milioane de ani) sau Tyrannosaurus rex (a trăit acum 68-65  milioane de ani).

Expoziția a fost realizată în parteneriat cu specialiști de la Facultatea de Geografie și Geologie, Facultatea de Biologie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași și de la Muzeul de Istorie Naturală din Iași.

Termitele sunt cunoscute drept constructori remarcabili, capabili să clădească cuiburi cu coşuri înalte (termitiere) de peste 5 m înălţime. Un mulaj la scară redusă exemplifică arhitectura unei termitiere şi a sistemului de ventilaţie al acesteia.

Sunt prezentate informaţii despre originea şi evoluţia acestui grup de insecte, modul de viaţă al termitelor, importanţa economică a micilor constructori.

În cadrul expoziţiei, vizitatorii au posibilitatea să  vizioneze şi o secţiune printr-un cuib de termită subterană (Reticulitermes lucifugus), singura specie cunoscută până în prezent în ţara noastră.

În prima parte a expoziției sunt prezentate structura complexă a societăților de furnici și modalitățile variate de comunicare dintre membrii acestora.

Modul de viață al furnicilor este detaliat în a doua parte a expoziției, având drept exemplu furnicile roșii de pădure,  ușor de recunoscut după mușuroaiele înalte pe care le clădesc. Publicul vizitator va avea ocazia să observe îndeaproape aceste insecte prin intermediul  celui mai mare mușuroi cu furnici vii expus în scopuri didactice într-un muzeu de științe ale naturii din țara noastră.

În ultima parte a expoziției este prezentată diversitatea speciilor de furnici care ocupă o gamă variată de habitate terestre și exploatează multiple surse de hrană.  

Născut la 6 iulie 1912, la Bârlad, a avut o dublă descendență etnică, tatăl fiind originar din Persia, iar mama de pe meleaguri românești. A efectuat cursurile Școlii Primare și apoi ale renumitului liceu „Gheorghe Roșca Codreanu” în orașul natal. Perfecționarea și-a continuat-o în urbea ieșeană ca student la prestigioasa Facultate de Științe, având profesori de mare valore precum: dr. Ion Borcea, dr. Paul Bujor, dr. Constantin Motaș, dr. Ioan Gh. Botez etc. După ce a întrerupt cursurile pentru efectuarea stagiului militar, le-a absolvit și a primit ulterior postul de preparator la aceeași Universitate din Iași, fiind susținut de profesorul universitar dr. Ioan Gh. Botez. În această formare profesională, de o mare însemnătate a fost susținerea tezei de doctorat în 1966, intitulată „Contribuții la studiul coloanei vertebrale la peștii teleosteeni”, lucrare care a primit aprecierile unanime ale specialiștilor în domeniu, precum Olga Necrasov și Teodor Bușniță. A mai fost preocupat și de alte ramuri științifice precum evoluționismul și filosofia biologiei.

Demonstrând alese calități profesionale și sociale, a fost trimis la Bacău pentru a pune bazele unui Institut Pedagogic de calitate, menit a forma cadre didactice valoroase care să răspândească flacăra științei. Această instituție nou înființată l-a avut la cârmă între anii 1961 și 1972, perioadă în care a reușit șă înființeze cinci facultăți: Filologie, Științe Naturale și Agricole, Matematică-Fizică, Istorie-Geografie și Educație Fizică. S-a preocupat activ de asigurarea unor bune condiții ale vieții studenților săi, construind două cămine pentru cazare, cantina, biblioteca, laboratoare de cercetare, etc. Datorită inteligenței sociale și didactice, el a avut intuiția de a aduna lângă sine pe cei mai înzestrați studenți, deschizându-le noi orizonturi de gândire, prin intermediul diverselor discipline pe care le-a predat: Metodica predării biologiei, Zoogeografie, Anatomie comparată, Histologie și Embriologie, etc.

Chiar și retras la pensie în Iași profesorul universitar dr. Gheorghe Hasan și-a menținut preocupările științifice, publicând volumul „Omul și Universul. Evoluția lumii de la particulele elementare până la neuroni și la conștiința umană”. Tot acum a pus în ordine și Epistolarul său care cuprinde scrisori din corespondența purtată cu multe personalități ale vieții științifice românești: profesor universitar dr. Gogu Ghiorghiță, profesor universitar dr. Gheorghe Mustață, profesor universitar dr. Ionel Andriescu și mulți alții.

Decesul survenit la data de 13 septembrie 2005 a însemnat doar în aparență o despărțire de marele profesor universitar dr. Gheorghe Hasan, deoarece el continuă să fie prezent în mintea celor care l-au cunoscut, influențându-le destinele și ajutându-i să ducă mai departe moștenirea sa spirituală și științifică.

Denumirea comună a speciei Deroplatys desiccata (călugăriţa gigant de frunze moarte – rom., giant dead leaf mantis, Malaysian giant dead leaf mantis - engl., mante religieuse - fr., mantis gigante de hoja morte - sp. etc.) face referire la poziţia în repaus a picioarelor anterioare ale insectei, sugerând imaginea unei persoane care se roagă, la asemănarea ei cu frunzele moarte şi dimensiunile mari comparativ cu alte călugăriţe de frunze moarte.

Deroplatys desiccata, este o specie din Asia de Sud-Est, care trăieşte în păduri tropicale şi de tufişuri din Borneo, Indonezia, Malaezia, Sumatra și Filipine. Genul Deroplatys include mai multe specii, toate imitând frunze uscate. Diferitele tipuri pot fi distinse prin pronotum (scutul din spate). În prezent există 4 specii diferite în reproducere: D. desiccata, D. lobata, D. trigonodera și D. truncata. Toți reprezentanții acestui gen sunt răspâdiţi exclusiv în sud-estul Asiei.

Călugăriţa gigant de frunze moarte prezintă dimorfism sexual, femelele cresc până la 75-80 mm lungime, iar masculii au doar 65-70 mm lungime și sunt mult mai mici și mai ușori decât femelele. Scuturile protoraxului femelelor se termină într-o curbă ascuțită de fiecare parte, în timp ce masculii au o formă mai rotundă. Insectele au toracele turtit, foarte extins și „modele complexe de frunze” pe aripi. Culoarea călugăriţei variază de la maro pătat, maro portocaliu pal, până la un maro foarte închis.

Camuflajul acestei insecte este facilitat atât de comportament, precum și de aspectul său. Când este deranjată, se balansează ușor, asemenea unei frunze suflată de vânt. Când este amenințată, călugăriţa cade pe pământ și rămâne nemișcată. De asemenea, călugăriţa îşi poate afişa aripile sale anterioare care au câte o pată mare și neagră pe ele și aripile posterioare care au dungi negre și albe. Când aripile sunt ridicate brusc, aceste culori devin vizibile și pot speria prădătorii, cum ar fi păsările. În acelaşi timp, călugăriţa își ridică și picioarele anterioare pentru a arăta o zonă roșie cu dungi strălucitoare alb-negru (model zebră).

D. desiccata este una dintre numeroasele călugăriţe care pot fi crescute ca animale de companie. Adulții pot fi hrăniți cu greieri, molii, muște, viermi de făină sau alte insecte mari.

Studiul ştiinţific al insectelor în sens modern a început relativ recent, în secolul al XVI-lea. William Kirby, considerat „părintele entomologiei”, a publicat prima sa lucrare importantă, Monographia Apum Angliae (Monografia albinelor Angliei), în 1802. Insectele sociale, prin traiul în „familii” cu reguli complexe au fost subiectul a mii de lucrări după cea publicată de Kirby.

Cercetătorii au urmărit ordinea exemplară care domneşte în statul insectelor sociale şi au constatat câtă asemănare se poate găsi între viaţa lor socială şi a noastră. Entomologii au descris în cărţile de specialitate despre cum sunt organizate societăţile de insecte sociale şi cum a apărut acel instinct superior, care face din aceste colonii o unitate aşa de bine definită, încât se poate numi societatea lor un organism, organismul social.

Se poate spune că insectele sociale influențează ecosistemele în care trăiesc. Adevăratele insecte sociale - toate furnicile și termitele, precum și unele albine și viespi - reprezintă 75% din biomasa lumii insectelor, potrivit lui Edward O. Wilson. O colonie de albine sociale poate număra zeci de mii de indivizi și sute de milioane de furnici pot trăi împreună într-o supercolonie de cuiburi interconectate.

Luna aceasta prezentăm lucrări din sfera entomologiei aflate în patrimoniul instituţiei noastre, dedicate insectelor sociale.

1. Albinele de T.A. Bădărău, editura Cartea Românească Bucureşti, 1938
2. European Red List of Bees, European Union, 2014
3. Unsere Honigbiene de prof. K. Sajo, Stuttgard, 1909
4. The Enciclopedia of Animals, 2008
5. Termitele de M. A. Ionescu, editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980
6. Excursie în imperiul furnicilor, de Frank Stevens, Linz 1910
7. The insect societies, de Edward O. Wilson, 1979.